Mesajul lui chef Florin Dumitrescu după 8 ani de căsnicie. „Multe aventuri trăite împreună”

Spread the love

Chef Florin Dumitrescu și soția lui Cristina aniversează 8 ani de la cununia civilă, iar cu această ocazie,

bucătarul a postat un mesaj emoționant pe contul de socializare.

Acesta și-a declarat public dragostea pentru mama celor două fetițe ale sale.

„8 ani de când suntem o familie oficial.

Dar ne știm de mai mult timp de atât, am putea spune chiar multe alte vieți înainte,

cel puțin ăsta este sentimentul, iar familie am devenit de

când ne-am cunoscut, cel puțin așa îmi place să cred.

8 ani de căsătorie civilă cu multe amintiri frumoase, multe aventuri trăite împreună,

multe realizări împreună, multe trăiri împreună,

iar dacă acest împreună nu și-ar fi revenit după fiecare

discuție banală transformată într-o ceartă nu ar mai fi devenit

atât de puternic. Pentru că împreună

chiar putem să mutăm munții din loc și tot ce contează este că dragostea, iubirea și dorința este,

a fost și va fi ceea ce ne ține împreună! Cristina Dumitrescu,

la mulți ani împreună, te iubesc mult!”,

a scris Florin Dumitrescu pe contul de socializare. scrie libertatea.ro

About admin

Check Also

Rubint Rékát smink nélkül videózta le a férje.. többen megijedtek, és azt hitték Norbinak új párja van…videó

Spread the love Ennyire torzítja a valóságot a smink.. Rékát konkrétan többek nem ismerték fel …