Secretul frumuseții Loredanei Groza la 53 de ani. Câte operații estetice are, de fapt

Spread the love

Loredana Groza, cunoscută și sub numele de Lori, continuă să își uimească fanii cu aparițiile sale pline de farmec și vitalitate, la vârsta de 53 de ani. Cu o carieră impresionantă în spate, artistă se remarcă nu doar prin talentul vocal, ci și prin felul în care își pune în valoare formele. Cu toate acestea, au apărut speculații cu privire la posibilele intervenții chirurgicale estetice la care ar fi apelat, iar Lori a ales să ofere detalii despre acest aspect.

Secretele formelor perfecte ale Loredanei Groza

Fie că este pe scenă, la televizor sau pe rețelele de socializare, Loredana Groza atrage atenția publicului prin modul în care își evidențiază formele. Cu ținute decoltate, transparente sau extrem de mulate pe corp, artista demonstrează încrederea în sine și o atitudine pozitivă față de propria apariție. La vârsta de 53 de ani, Lori păstrează o formă fizică impresionantă, un rezultat al unei vieți sănătoase și a unei discipline riguroase.

Într-un interviu acordat anul trecut, Loredana a dezvăluit că se menține printr-o alimentație sănătoasă și prin practicarea regulată a activităților fizice. Ea subliniază importanța dietei echilibrate, evitând alimentele nesănătoase și fast-food-ul. Cu fiecare zi, artista face sport, chiar și atunci când este plecată, având cu ea ustensilele necesare pentru antrenamentele în cameră.

De asemenea, Loredana își încarcă bateriile prin meditație și yoga, subliniind importanța menținerii armoniei între minte și corp într-o lume agitată.

„Diete înseamnă să mănânci sănătos. Asta înseamnă dietă. Când mănânci prost, mănânci fast-food, asta înseamnă să te porcești. Dieta înseamnă o viață curată, o viață disciplinată. Întotdeauna am fost la dietă.

În fiecare zi fac sport. Dacă sunt plecată am cu mine ustensilele de făcut sport în cameră. Am activătăți fizice, să pun mușchii în mișcare, nu doar cei ai minții sau ai gâtului. Să fie totul într-o armonie în viață. E bine să te împaci cu oamenii cu care se spune că uneori, nu te înțelegi sau nu te înțeleg. Fac și meditații, fac și yoga. Să-mi încarc bateriile, în lumea asta nebună în care trăim.”, a transmis cântăreața.