Draga Olteanu Matei s-a născut pe 24 octombrie 1933 la București și a fost una dintre cele mai mari actrițe ale teatrului și cinematografiei românești. De-alungul carierei sale de 55 de ani, regretata actriță a jucat în 90 de filme și peste 50 de piese de teatru.
Timp de 5 de ani a urcat pe scena Teatrului Național „Ion Luca Caragiale” din București, înainte de a se retrage la Piatra Neamț, unde a înființat compania teatrală Teatrul Vostru.
Draga Olteanu Matei ar fi împlinit 90 de ani
Dacă nu s-ar fi stins, marți, 24 octombrie 2023, Draga Olteanu Matei ar fi împlinit vârsta de 90 de ani. A fost iubită din primele clipe ale vieții sale, iar tatăl ei i-a ales un nume pe măsură: Draga.„Tatăl meu a vrut să-mi pună numele ăsta. Eu m-am născut la Spitalul Militar, am avut 5,800 kilograme, mi s-a pus o funduliţă roşie de mână şi m-au purtat prin tot spitalul să mă arate şi tatăl meu a zis să poarte numele Draga să fiu dragă tuturor. Adevărul e că eu întâlnesc foarte multă iubire şi ofer la rândul meu toată inima mea, tot sufletul meu. Însă mă bucur mult de dragostea pe care mi-a arătat-o publicul, e cel mai mare cadou”, povestea în urmă cu mai mulți ani regretata actriță.
În anul 1956, la vârsta de 23 de ani a absolvit Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale”, iar în același an a debutat în piesa „Ziariștii” de Alexandru Mirodan.
Acela a fost începutul carierei impresionante a îndrăgitei actrițe, care a reușit să cucerească publicul cu felul ei de a fi.
Printre cele mai cunoscute filme și piese de teatru în care a jucat se numără „Coana Chirița”, „Gaițele”, „Căruța cu paie”, „Hagi Tudose”, „Domnișoara Nastasia”, „Pisica în naoptea de Anul Nou” și „Autorul e în sală”.
Pe 30 mai 2002, Draga Olteanu Matei a fost decorată cu Ordinul național Steaua României în grad de Cavaler, alături de alți actori, pentru cariera sa.
În 2014, actrița a primit decorația Ordinul Coroana României în grad de Ofițer cu ocazia celei de-a 93-a aniversări a Regelui Mihai I al României, din partea Casei Regale a României.
Cine a fost marea iubire a actriței
Draga Olteanu Matei a fost măritată de trei ori. În timp ce primele două căsnicii s-au încheiat din cauza infidelității bărbaților, cea ce a treia a fost una fericită pentru îndrăgita actriță.
Astfel, Draga și-a găsit sufletul pereche în persoana lui Ion Matei, un medic pe care l-a cunoscut în anul 1968. Iubirea lor a durat 44 de ani, până la moartea acestuia. Despre pierderea bărbatului pe care l-a iubit cel mai mult, actrița a vorbit de câteva ori.
„Sunt supărată. Supărarea asta nu va trece niciodată. O să moară odată cu mine. Vă spun sincer că aş fi preferat să mor şi eu odată cu el. Dacă există o mare dragoste, cum am trăit eu, ţi se pare că nimic nu mai are rost. 44 de ani am fost foarte fericiţi. Nu a existat niciun secret al longevităţii. Există oameni deştepţi şi oameni tâmpiţi. Oamenii deştepţi se înţeleg bine între ei până la bătrâneţe, îşi descoperă unul altuia motive de admiraţie, lucrurile se încheagă în aşa manieră încât unul fără celălalt nu poate să facă nimic”, a declarat la un moment dat Draga Olteanu Matei, potrivit Libertatea.
„Asta e dragostea profundă care începe din tinereţe cu atracţia fizică şi se continuă cu iubirea. Ajungi să îl iubeşti pe celălalt cu toată fiinţa ta, respiri odată cu el, plângi odată cu el, râzi odată cu el… Aşa a fost viaţa noastră”, a mai spus ea atunci.
De ce nu a avut copii Draga Olteanu Matei
Deși și-a iubit foarte mult soțul, regretata actriță nu și-a dorit niciodată copii.
„Eu nu am vrut să fac copii niciodată. Îmi sunt foarte dragi, dar nu mi-am dorit pentru că eu cred o treabă pe care nu vreau s-o spun în public, pentru că ar fi foarte decepţionate mamele”, a afirmat ea în urmă cu mai mult timp.
„Dar amintesc un proverb bătrânesc foarte înţelept: cine are să-i trăiască, cine nu să nu-şi dorească. În zilele noastre, ar trebui să ne gândim la partea a doua a proverbului”, spunea atunci Draga Olteanu Matei.
Draga Olteanu Matei a murit la vârsta de 87 de ani
Pe 18 noiembrie 2020 se stingea din viață Draga Olteanu Matei. Aceasta fusese internată la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului „Sfântul Spiridon” din Iași. Potrivit medicilor, actrița a intrat în comă din cauza unei hemoragii digestive.
A fost înmormântată la Piatra Neamț, alături de soțul ei, Ion Matei.